Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Lucian Blaga. Comentariu

 Lucian Blaga este unul dintre marii poeți ai perioadei interbelice caracterizat printro viziune filosofică remarcată mai mult sau mai puțin în majoritatea operelor sale . În volumul său de debut din 1919 ”Poemele Luminii” în care este inclusă și opera ”Eu nu srivesc corola de minuni a lumii, poetul își exprimă punctul de vedere asupra naturii.

     Apartenența operei la genul liric este remarcată încă de la prima privire asupra textului ei, sp nu mai vorbim de modul în care sunt expuse ideile și accentul evident pe care-l pune autorul asupra sentimentelor și trăirilor. Prin faptul că este ușor de sesizat un fir filosofic și se abordează o problemă importantă poezia intră în categoria speciei meditație. Deoarece Lucian Blaga a activat în perioada interbelică, poezia sa face parte din curentul modernism, mai bine zis din expresionism.

Întreaga poezie se învîrtește în jurul îmbinării ”ars poetica”, fiind descrisă integral menirea eu-lui liric ca parte componentă a lumii din care face parte, Pe lîngă aceasta autorul, prin versurile sale transmite ideea că tot ce există în lume, ochi, flori, buze, morminte sunt considerate minuni - „eu nu strivesc corola de minuni a lumii„

     Poezia este  alcătuită dintr-o strofă poliformă și cu toate că opera e scrisă în versuri, nu se respectă regula începerii fiecărui vers cu majusculă. În general aeastă operă se poate privi ca un text epic scris în versuri. Făcînd referință la compoziție se poate spune că este utilizată gradația compozițională, actțiunile eu-lui liric iau ampoare pe măsură ce poezia crește în dimensiuni.

Figurile de stil utilizate, preponderent metaforele ca: ”nu ucid cu mintea tainele”,”adîncimi de întuneric”, ”largi fiori de sfînt mister” - epitete metaforice, au rolol de a amplifica ideea expusă de autor. Cuvîntul cu cea mai mare importanță și cu cea mai mare relevanță este cuvîntul „lumina”, percepută de autor drept ”cunoaștere”, lumina eu-lui liric sporește tainele ce le-ntîlnește însă„ lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns” Utilizarea negației ”nu„ sugerează intenția categorică a poetului de a păstra tainele  pe care le cunoaște, de asemenea pronumele personal ”eu1 are rolul de a forma o conexiune indestructibilă între persoana eu-lui liric și evenimentele petrecute în jurul său, Distribuirea unei fraze pe mai multe versuri se face cu scopul de a oferi atenție fiecărui cuvînt din frază. În ceea ce privește punctuația, acesta sporește nivelul la care autorul întelege ideea poeiei și modul în care acordă atenție unor cuvinte izolate, de expemplu prin virgulă.

Piciorul de vers utilizat preponderent în poezie este amfibrah, măsura versurilor variază de la patru la treisprezece silabe, iar rima lispește, fiind prezente versurile libere

    Părerea mea este că atitudinea poetului față de lumină este una pozitivă și spre deosebire de alții care caută mereu să descopere adevăruri noi, acesta face din adevăruri minuni și taine, care transformă lucruri banale în opere incontestabile. Aici apare și ideea principală, că nu întotdeauna strictul raționament este primordial în viață, nu tot timpul a descoperi ceva nou duce la fericire și îmlinire. Pînă la urmă, menirea poeților este de a proceda în acest mod, de a face mister din ceva ce este deja cunoscut.